Tracii

ODESSOS - CENTRUL COMERȚULUI ÎN TERITORIILE TRACE

În perioada antichității târzii - sfârșitul secolului IV î. Hr. - începutul secolului I după Hristos, Odessos se consolidează ca unul dintre cele mai importante centre comerciale și megalipolisuri de pe litoralul Mării Negre. Cea mai mare parte din locuitorii săi se ocupa cu comerțul transmaritim.

Mai mult

ITINERARIUL REGILOR TRACI

Tracii care populau teritoriile bulgare aveau numeroase obiceiuri și ritualuri, pe care le îndeplineau în anumite zile ale anului. Printre ei, un loc special era ocupat de itinerariul regelui prin teritoriile aflate în stăpânirea sa.

Mai mult

GEȚII CEI PUTERNICI

Printre numeroasele triburi tracice, geții au jucat un rol extrem de important dar și de conducători. Acest nume este colectiv și include triburile crobizilor, agatârșilor, terizilor și altele. Pământurile geților se întindeau în partea de nord-est a Peninsulei Balcanice și ajungeau până la râurile Nistru și Nipru.

Mai mult

COMOARA DE AUR DIN SATUL VĂLCETRĂN

Tezaurul de aur de la Vălcetrăn este una dintre cele mai sigure dovezi ale existenței în Tracia, în epoca bronzului, adică până la mijlocul mileniului II î. Hr., a instituției regilor-preoților.

Mai mult

REGATUL ODRIS

Regatul odris este unul dintre cele mai mari state apărute în antichitate. Reunind numeroase triburi tracice, unite de căpeteniile și eroii odrisi, rămâne o urmă importantă în istoria meleagurilor bulgare de azi.

Mai mult

CUM ÎȘI EDUCAU TRACII COPIII

Educația copiilor a ocupat întotdeauna o parte importantă a oricărei societăți. Aceasta formează valorile și cultura, comportamentul și viziunea asupra lumii. Unele dintre aceste norme de purtare și comportament, care erau caracteristice tracilor, sunt transmise astăzi moștenitorilor și locuitorilor ținuturilor bulgare.

Mai mult

Pâinea tracilor

Tracii pregăteau câteva tipuri de pâine ‒ dospită, cu ierburi, nedospită. Drojdia se făcea din făină și suc de struguri. Dospirea era lentă, dar, datorită acestui lucru, pâinea coaptă era uriașă și foarte gustoasă.

Mai mult

Peltastul trac

Peltastul este un războinic trac cu armament ușor, numit așa datorită scutului său (pelt). Scutul avea o formă de lună, de seceră, era confecționat din răchită și acoperit cu piele de capră sau de oaie. Peltastul purta tunici ușoare și pălării din piele de vulpe.

Mai mult

Tracul care înfrunta zeii

Când erau furtuni cu fulgere, tracii aveau obiceiul să iasă afară și să tragă o săgeată aprinsă spre cer.

Mai mult
Traci vechi ca pământul

Traci vechi ca pământul

Apariția comunității etno-culturale tracice datează din epoca mijlocie și târzie a bronzului. Aceasta este definită de realizările și particularitățile din domeniul mitologiei, arhitecturii, sculpturii, picturii, vieții și meșteșugurilor artistice.

Mai mult

COMOARA DE ARGINT DIN SATUL BOROVO

Comoara de argint din Borovo este una dintre cele mai cunoscute și valoroase descoperiri din perioada tracică. Prin rafinamentul realizării lor, obiectele care o alcătuiesc au devenit un exemplu deosebit, care arată puterea și energia vechilor traci.

Mai mult

Teritoriile tracilor în Antichitate

Mulți călători și învățați din cele mai vechi timpuri au descris vastele teritorii ale tracilor. S-au păstrat informații interesante privitoare la numele râurilor, lacurilor și mărilor, multe dintre ele ajungând până în zilele noastre.

Mai mult