Tracii

Tracul care înfrunta zeii

Când erau furtuni cu fulgere, tracii aveau obiceiul să iasă afară și să tragă o săgeată aprinsă spre cer. În felul acesta, ei îi arătau lui Zeus (printre traci numit și Zibelthiurdos sau Gebeleizis) că nu le este frică de el și că ei sunt stăpâni ai propriilor vieți și destine.

Acest ritual mai este legat și de mitul luptătorului cu dragonul și arată cum zeul-tunet, înarmat cu trăsnetele sale, învinge forțele haosului, care luaseră chipul unui cumplit zmeu sau dragon. Întrucât monstrul este adesea identificat cu norii de furtună, tragerea cu arcul spre cer este o expresie a confruntării între dușmanii veșnici. În timpul acestui ritual, rolul zeului este luat de regii sau eroii traci care trăgeau cu săgețile spre cer.