Datorită activității neobosite de iluminare și a lucrării educaționale a monahilor, acolo oamenii primeau cunoștințe despre lume - spirituale și laice. 

În teritoriile bulgare, educația se desfășura în două tipuri de școli: bisericești (de parohie) și mănăstirești. În ambele tipuri de școli, în esență, conținutul și direcția erau de natură bisericesc-teologică. Pătrunderea elementelor seculare și a cunoștințelor de natură practică a fost condiționată de dezvoltarea orașelor, de creșterea sferei și volumului comerțului, de necesitatea altor cunoștințe pentru negustori și meșteșugari și de importanța crescândă a educației în afaceri.

Școlile bisericești erau stabilite în principal în orașele mai mari și, în mod excepțional, în cetăți și sate separate, unde se afla biserica, unde slujea un preot paroh.

Educația în școlile bisericești se desfășura în pridvorul bisericii însăși, uneori într-o chilie separată, iar în mănăstiri - în chilii separate, în condiții extrem de primitive.

Un rol important și crucial în alfabetizare și educație l-au avut școlile mănăstirești. Majoritatea reprezentanților clerului bulgar intrau în ele la vârste diferite, și acolo își dobândeau educația. Acest lucru se reflecta nu numai în pregătirea lor, ci și în comportamentul, opiniile și atitudinile lor față de lume și societate.

Educația era, de obicei, făcută de unul dintre monahii educați mai în vârstă, cu experiență nu numai în educație, ci și în slujire. Scopul principal al pregătirii era pregătirea unui cler bisericesc calificat.

Caracterul bisericesc, conținutul și formele de învățătură derivau din concepția prevalentă conform căreia scrierile și cărțile au un caracter divin. Pentru copii, educația școlară era foarte dificilă, chinuitoare și aspră, astfel încât un număr mic dintre ei erau dați de părinți pentru a învăța „cititul și scrierea”.

Copiii familiei regale și ai boierilor din Capitală erau educați într-o școală palatină în condiții semnificativ mai bune și cu o atitudine diferită din partea profesorilor lor.

Profesorul era considerat „părintele spiritual” al elevilor săi, iar ei erau considerați „copiii lui spirituali”. În mănăstiri și în scriptoriile monahale, studenții căutau să-i imite pe învățătorii lor, îi urmau peste tot, iar în activitatea lor educativă respectau cu strictețe și constant îndrumările acestora.

În școlile bisericești și mănăstirești se dobândea alfabetizarea inițială. Aici se puneau bazele, care ulterior, dacă se dorea și era posibil, serveau ca suport pentru dezvoltarea ulterioară.

Învățarea alfabetului, citirea, scrierea, rugăciunile și memorarea unui volum mare din Psalmi și Ceaslov reprezentau „coroana pregătirii reaționale de atunci” în procesul educației elementare și a alfabetizării.

Nivelul de pregătire elementară dura, în mod obișnuit, 3-4 ani. Abia după încheierea acestei etape, elevii mai avansați treceau la al doilea nivel de învățământ, mai înalt. Aceasta consta în citirea, explicarea și interpretarea textelor biblice și liturgice, memorarea de rugăciuni, dobândirea de deprinderi pentru pregătirea materialelor de scris, copierea de texte separate, însușirea cântărilor bisericești etc. Al doilea nivel de pregătire era realizat în principal în mănăstiri pentru ca unii dintre studenți să se dedice vocației monahale sau să se pregătească pentru intrarea în cler. În mare măsură, era legat de nevoile și cerințele bisericii.

Pe lângă limba și scrierea bulgară, greaca era și ea studiată în unele școli bisericești și mănăstirești. O anumită parte a monahismului bulgar studiase limba greacă în timpul șederii în mănăstirile din Muntele Athos, Constantinopol și Tesalonic.

Scopul profesorilor era să dezvolte în elevi un simț al esteticii, al armoniei și al muzicalității. O atenție deosebită se acorda caligrafiei, abilității de a așeza un text în pagină, scrierea de titluri, frontispicii și îmbodobirea manuscriselor.

Pentru ridicarea nivelului de educație și pregătire a erudiților bulgari, o influență deosebită au avut cercurile duhovnicești create în scriptoriile monahale separate. În ele, un rol de obicei unificator îl juca cel mai educat și mai iscusit dintre monahi. Aceste cercuri duhovnicești au contribuit la dezvoltarea, îmbogățirea și îmbunătățirea erudiției și artei bulgare.