O sursă importantă de trai era pescuitul ‒ nu este o coincidență faptul că în gramatele regale se pomenește permanent despre „heleștee de pescuit” care erau păzite strict. Deosebit de populari erau „peștii mari și grași de pe Dunăre”, care, potrivit autorilor bizantini, ajungeau foarte rar la Constantinopol, dar, în schimb, erau foarte apreciați. Cunoscătorii preferau peștele pescuit în apele limpezi ale lacului Ohrid.

Peștele se pescuia cu plase, minciog și undițe. Chiar și în râurile mai mici, precum Yantra, de pildă, se găseau pești mari.

În ciuda reglementărilor stricte care interziceau vânătoarea, oamenii simpli reușeau, într-un fel sau altul, să pună mâna pe acest tip de hrană. Vânătoarea era o sursă permanentă de hrană pentru ei.

Pe teritoriile bulgărești, vița-de-vie era reprezentată pe scară largă, iar strămoșii noștri au fost întotdeauna renumiți pentru producția de miere: aceasta era păstrată în burdufuri de piele și se număra printre cele mai populare mărfuri exportate de bulgari. Exista chiar o funcție specială de „apicultor regal”.

Diversitatea mâncării și a băuturii era rar prezentă pe masa oamenilor obișnuiți. În Evul Mediu se mânca puțin: o dată, cel mult de două ori pe zi. Bulgarii săraci mâncau o singură dată pe zi, principalul lor aliment fiind pâinea. O făceau atât de mare, încât o pâine era suficientă ca zece bărbați puternici să se hrănească din ea până la sațietate.

Pâinea albă de grâu nu era un oaspete frecvent la masa săracilor. În majoritatea cazurilor, oamenii obișnuiți își pregăteau pâinea din secară și mei, amestecând-o cu tărâțe și uneori cu ghinde. De obicei, fiecare gospodină pregătea pâinea pentru propria familie, cu zece zile înainte.

Meniul oamenilor săraci era diversificat cu bulgur și fiertură de păstăi, iar seara mâncau de obicei fructe și legume. Dacă aveau carne, ceea care se întâmpla foarte rar, o preferau „prăjită”, „coaptă” și „pârlită”. Unul dintre cele mai populare feluri de mâncare era „pește copt în pâine”, dar, de obicei, peștele era consumat „proaspăt sărat”.

Uneori, gospodina gătea „un fel de tocăniță” sau „fiertură”, iar în anii de foamete, săracii trăiau cu „puțină secară”, pe care o fierbeau în apă. Făceau brânză din lapte, pe care o consumau „proaspătă sau nefermentată”. Se producea și brânză de capră.

În această epocă, bulgarii săraci consumau aproape exclusiv mâncare vegetală. De asemenea, se consuma mult usturoi. Ceea ce nu le era permis oamenilor săraci, regele și aristocrația aveau din belșug.

Pentru casta boierilor, micul dejun era masa cea mai consistentă: era alcătuit din mai multe feluri de mâncare, neapărat fierbinți. Condimentele erau utilizate pe scară largă. Să mănânci pe o masă neacoperită și să bei vin din pahare mici era văzut ca semn de prost gust.

Oamenii bogați puteau fi recunoscuți, în primul rând, „după vasele de aur și argint” și după tacâmurile de la masă folosite de aristocrație. Unele dintre acestea erau adeseori gravate cu inscripții care indicau cine era proprietarul lor. Cu toate acestea, nu numai în casa săracului, ci și în castelele boierești, se mânca îndeosebi cu mâinile.

Cele mai rafinate feluri de mâncare erau servite, firește, la masa regală, unde „totul strălucea în splendoare festivă”. La sărbătorile mari se scoteau spre întrebuințare vasele de aur și argint. Aceste vase erau utilizate doar în cazuri excepționale, mai mult pentru a fi etalate. Pâinea servită la masa regală era din grâu, iar vinul era turnat în paharele înalte, fiind „aromat și sclipitor, plăcut prin aspect și gust”.