Al Doilea Țarat Bulgar

MIJLOACELE DE TRAI ALE POPULAȚIEI ÎN AL DOILEA ȚARAT BULGAR

Forța de muncă în agricultură a continuat să fie reprezentată de boii la jug ‒ chiar și impozitul principal era constituit pe baza pământului care putea fi lucrat cu o pereche de boi. Terenurile arabile erau obținute prin eforturi semnificative. La început, se curățau copacii și tufișurile cu ajutorul focului, așa-numita „defrișare”. După defrișare, terenul era arat, lucru ce se făcea din nou după câteva zile, iar în unele cazuri, se recomanda și un al treilea arat. Abia după aceste operațiuni pregătitoare, terenul era considerat gata pentru însămânțare. 

În ținuturile bulgărești predomina sistemul bienal, adică în fiecare al doilea an, terenul era lăsat în repaus. Pentru țărani, creșterea animalelor nu era cu nimic mai prejos decât agricultura. Bulgarii creșteau vite mari și mici, unele dintre ele fiind lăsate să pască libere în munți.

Țăranii alocau cea mai mare parte a producției agricole pentru plata impozitelor datorate țaratului.

În Evul Mediu, apele curgătoare se aflau sub control permanent. Mănăstirile erau cele care își protejau cel mai strict aceste drepturi ‒ gramatele date în favoarea lor interziceau strict „abaterea cursului unei ape mănăstirești” sau „transferul apei peste pământ bisericesc”. Energia apei era folosită de mult timp la muncă, cel mai adesea fiind utilizată pentru alimentarea morilor de apă .

Populația de meșteșugari era concentrată în anumite cartiere din orașe, cu meșteșugarii reuniți în asociații profesionale. Acestea reglementau strict o producție sau alta și în mare măsură împiedicau amestecul străin.

Atelierele meșteșugărești medievale erau adăpostire în construcții ușoare ‒ în mare parte sub șoproane. Condițiile în care lucrau meșteșugarii erau primitive. Cu toate acestea, produceau articole de calitate. Uneori, atelierele funcționau simultan și ca „magazine”, adică din ele se puteau cumpăra produse finite. Olăritul era foarte dezvoltat.

Bijuteriile au înflorit în marile orașe și, mai ales, în capitala Târnovo ‒ meșteșugarii capitalei aveau calități dovedite care îi clasau printre cei mai buni în acest meșteșug.
Comerțul în orașe și sate a fost ocupat de intermediari speciali, care au numit izvoarele medievale „Toggers”. Aceștia lucrau cel mai des în așa-numitele târguri și „panagiri” (adică iarmaroace), despre care se pomenește în gramatele regelui. Cele mai cunoscute erau târgurile anuale ale mănăstirilor, către care se revărsa populația din ținuturile apropiate și îndepărtate.

Navele orașelor-republică italiene ancorau în porturile Mării Negre ‒ acestea plăteau o taxă nesemnificativă pentru acostare. Uneori, rivalitatea comercială dintre Veneția și Genova depășea concurența liberă și se transforma în războaie în toată regula. S-a întâmplat (de exemplu, în timpul domniei țarului Teodor Svetoslav) ca bulgarii să jefuiască navele genoveze, ceea ce a dus la ruperea relațiilor comerciale. Conform unei danii a țarului Ivan Alexandru, venețienilor li s-au oferit mari privilegii ‒ aveau dreptul să deschidă factorii de tranzacționare (loje) din care erau direcționate importurile și exporturile.

În Parcul Istoric ‒ oaspeții și vizitatorii se pot bucura și pot deveni proprietari de articole unice din piele, olărit sau metal, realizate în spiritul vechilor meșteșugari și meșteri bulgari.

01.05.2020