De-a lungul litoralului Mării Negre, de la Varna la sud, protobulgarii au fortificat toate fâșiile de coastă unde flota bizantină putea debarca. Direct pe fâșia de țărm sau pe prima terasă accesibilă, deasupra acesteia, se ridică un terasament înalt, reprezentând un șanț orientat spre mare. Astfel este valul Asparuhov amplasat pe fundul golfului Varna. Inițial, instalația avea o lungime de peste trei kilometri. Din el provine și coloana de marmură găsită anterior cu inscipția IYI - un semn de origine protobulgară. Tabere fortificate au fost, de asemenea, ridicate și pe malul înalt, deasupra golfului Kavarna.

În partea de mijloc cea mai de jos a Dobrogei, acolo unde Dunărea este cea mai apropiată de mare, la Constanța, trei valuri intersectează regiunea de câmpuri și dealuri. Două dintre ele - șanțul mic de pământ și șanțul mare de pământ - diferă prin dimensiunile terasamentului lor. Al treilea ‒ așa-numitul Valul de piatră ‒ este acoperit pe fața nordică cu blocuri de piatră tăiată drept (calcar).

Inițial, marele șanț era orientat cu fața spre nord. Ridicarea sa este datată de unii cercetători în antichitatea târzie ‒ secolele IV-V. Se presupune că motivul întăririi acestei părți înguste a Sciției Minor era pericolul goților sau al hunilor. Unii cercetători de mai târziu subliniază că, de fapt, valul a fost construit împotriva bulgarilor, care au fost cândva parte a alianței tribale a hunilor și au luptat sub conducerea lui Attila și a fiilor săi. În fața laturii nordice a șanțului există un șanț larg, ceea ce îl face greu de depășit dinspre nord. Pe partea interioară a șanțului, adică în partea de sud, spre terasamentul de pământ, existau amplasate fortificații masive de pământ - tabere, unde era poziționată armata pentru apărarea sa.

După ce protobulgarii s-au instalat în partea de nord a Sciției Minor, au întors fața șanțului spre sud, construind pe latura sa sudică un șanț nou, întersectând valurile taberelor mari. Această reconstrucție a marelui șanț a avut loc simultan cu construcția rapidă a marii tabere de la Niculițel, unde se crede că era situată capitala inițială a Bulgariei Dunărene, în regiunea Ongel.

Amintirea lucrărilor de construcție și fortificare ale lui Asparuh în această parte a Dobrogei s-a păstrat în memoria populară până la sfârșitul secolului al XI-lea, ceea ce este o dovadă a rolului extrem de important jucat de valuri și de fortificațiile de pământ în primul stat bulgar.

Valul de piatră poate fi, de asemenea, legat la instalațiile de apărare ridicate de întemeietorul statului bulgar. Și acesta întors cu frontul spre nord, valul de piatră este o structură de pământ, ca și celelalte, dar fața sa este acoperită cu blocuri de calcar tăiate. Prin fața lui trece un șanț, care, ca și în celelalte cazuri, îl face mai greu accesibil. Blocurile tăiate drept, care i-au dat un aspect monumental, sunt, fără îndoială, o analogie la construcțiile mari de piatră ridicate în ongul central al protobulgarilor - Pliska.

Trecătorile din munții Stara Planina erau o protecție sigură dinspre sud a statului bulgar. Deși protobulgarii cunoșteau de mult timp orașele, populația și cultura bizantină, iar slavii trăiau de mult timp, de fapt, pe teritoriul bizantin, acum intrarea protobulgarilor în teritoriul bizantin crea condiții constante de neîncredere și conflict între cei care erau adevărații stăpâni ai provinciilor Dunării de Jos și cei care nominal se simțeau stăpânii lor. Atât autoritatea de stat bulgară cât și cea bizantină au depus eforturi pentru consolidarea locurilor accesibile ale trecerilor și crestelor din Munții Stara Planina. O astfel de barieră, lungă de câțiva zeci de kilometri, se întinde de pe coasta Mării Negre, de la Obzor (în perioada medievală Kozyak) în interiorul munților. Pe alocuri, ea este încă o structură impresionantă de pământ și este cunoscută prin numele său târziu de origine turcească, Germe.

Pentru tânărul stat, problema protecției împotriva avarilor era una foarte serioasă. Deși avarii erau un popor apropiat de origine și cultură de protobulgari, aceștia reprezentau un pericol serios. Pe întreg teritoriul Țării Românești a fost ridicat un brâu lung de apărare din pământ. Cele două capete ale sale dădeau în Dunăre. În rândul populației locale românești poartă numele de Brazda lui Novac.

Extremitățile vestice ale țării au ajuns până în apropiere de Lom. Până aici se întindea teritoriul vestitelor șapte triburi slave, Trei șanțuri, în regiunile Lom, Oriahovo și Biala Slatina, care apărau statul în direcția de apus. În spatele acestor șanțuri stăteau umăr la umăr ostași slavi și bagaturi protobulgari.

Sistemul de valuri de apărare, fortificații de pământ și așezări de graniță și tabere militare apărate, pe care Khanul Asparuh le-a ridicat cu bulgarii și aliații săi, a devenit un obstacol serios în calea dușmanilor. Mulțumită lui, locuitorii Bulgariei Dunărene au reușit să reziste invaziilor bizantine, avare, să reziste încercărilor khazarilor care înaintau impetuos dinspre est în unele situații dificile și vremuri pline de șuieratul săgeților și de sunetul săbiilor.

Ulterior, după respingerea incursiunilor inițiale, acest sistem de fortificații defensive și posturi de pază s-a dezvoltat și s-a îmbunătățit.