Întemeierea Bulgariei Dunărene în Balcani este probabil cel mai semnificativ eveniment de pe continentul european din secolul al VII-lea. Inițial, protobulgarii au avut rol de conducere în cadrul noului stat. Aceștia s-au impus prin ierarhia militară și politică bine stabilită, experiența și tradițiile transferate din vechea Bulgarie a hanului Kubrat.

Adoptarea creștinismului în secolul al IX-lea are o importanță istorică crucială, deoarece este legată de înființarea bisericii bulgare, de răspândirea scrierii slave și de evoluția statului de la hanat la regat.

Cea mai mare înflorire în această perioadă a cunoscut-o literatura bulgară veche. Modelele care au ajuns la noi dezvăluie o bogăție de idei, diversitate de gen și rafinamentul stilului, ceea ce justifică ca perioada de la sfârșitul secolului al IX-lea și începutul secolului X să fie definită drept „Epoca de Aur a literaturii bulgare”. Acest lucru se datorează tradițiilor create de ucenicii lui Chiril și Metodiu și a școlilor lor ‒ de la Pliska-Preslav și de la Ohrid. Sistemul grafic este reformat, iar glagoliticul a fost înlocuit treptat de alfabetul chirilic, mai practic. Scriitorii din Epoca de Aur contribuie la fixarea definitivă a limbii bulgare vechi și a naționalității bulgare. Bulgaria depășește multe țări europene în educație în propria limbă vorbită și devine un promotor al literaturii bogate și diverse între alte popoare ortodoxe.

Căderea Primului Țarat Bulgar sub stăpânirea Bizanțului, în anul 1018, a fost rezultatul unor războaie lungi și istovitoare duse cu Imperiul Bizantin.