Motivul principal al adoptării numelor personale romane a fost dobândirea cetățeniei civile romane. Acordarea acestui drept unor străini era expresia onoarei, încrederii și o recompensă pentru anumite merite aduse poporului roman. De aceea, în primii ani de stăpânire romană în Tracia și Moesia, doar un număr redus de persoane au primit acest drept și se pare că aceștia erau dintre tracii mai înstăriți și influenți.

O inscripție din Paradis, Tracia greacă (între 46 și 54 d.Hr.), care ni s-a păstrat, menționează 27 de strategi de origine tracă, iar aceia dintre ei cu nume romane sunt puși în primele rânduri. Adică se bucurau de mai mult respect și încredere din partea romanilor.

Persoanele cărora li se acorda dreptul de cetățenie romană erau preferabile, din punct de vedere politic, de puterea romană celorlalți. Aceștia erau uneori superiori din punct de vedere cultural, erau mai educați, știau limba greacă sau latină.

O astfel de poziție socială ocupau înainte de cucerirea Traciei de către romani și persoanele cu educație greacă și, parțial, cultură greacă, unii dintre ei având și nume grecești pe lângă cele tracice. Chiar în vremea regilor traci, existau strategi traci cu nume grecești cu sonoritate bună. Puterea romană i-a considerat pe greci, se pare, mai de încredere și mai educați decât tracii și s-a bazat deseori pe ei în provincia Tracia, precum și în Egipt.

Persoane cu nume grecești și romane, alături de persoane cu nume tracice, se găsesc și la alte funcții înalte. Orașele din Tracia cu structură greacă erau conduse, după cum se știe, în epoca romană de arhonți, care formau un colegiu condus de un prim arhont (πρῶτος ἄρχων).

După cucerirea teritoriilor trace, numărul persoanelor care aveau nume grecești sau romane sau numai nume gentilice romane, indiferent dacă erau greci sau romani puri și dacă orașul sau așezarea avea o populație mixtă, a început să depășească semnificativ pe cei care purtau doar nume tracice. La acest grup trebuie adăugați veteranii romani traci, care purtau și nume romane și ocupau o poziție deosebit de privilegiată. Acest lucru este demonstrat de diverse inscripții în care se exprimă recunoștința pentru veterani. Acești mercenari traci, care au slujit Roma și i-au adoptat cultura, obiceiurile și înțelegerea asupra lumii, au devenit în cele din urmă una dintre cele mai sigure căi de transmisie și susținători ai puterii romane în provincii. Preferința pentru persoane cu nume grecești și romane a noii puteri nu a putut decât să-i afecteze pe acei traci care doreau să ocupe o funcție sau să joace un rol în oraș sau în sat. De aceea, ei au căutat o modalitate în vremuri mai vechi de a obține dreptul la cetățenia romană și, mai târziu, de a atașa nume romane sau grecești pentru a-și atinge obiectivul mai ușor și mai sigur. Unii părinți traci dădeau fiilor lor nume grecești și romane din același motiv. Astfel, tracii cu dreptul la cetățenie romană și nume romane formau un fel de aristocrație funcționărească, care trecea drept romanizată sau pro-romană din cauza numelor lor romane. Acestora se alăturau tracii cu nume grecești și străinii cu nume grecești și romane. Numele grecești și romane au fost acceptate probabil nu doar pentru ocuparea de funcții publice, ci și în alte cazuri, de exemplu, în relațiile comerciale, în căsătoriile dintre tracii din aristocrația funcționărească și ceilalți traci sau între străini, de exemplu, greci și traci, cum era cazul în Egipt. Numele grecești și romane sunau mai bine, erau mai aristocratice și sugerau că oamenii care le purtau aparțineau claselor superioare, mai cultivate și conducătoare.

Străinii care se înrolau în armata sau flota romană adoptau nume romane. Tracii care intrau în serviciul militar roman nu făceau excepție de la această regulă.

De-a lungul timpului, numele romane au devenit un semn nu numai al aristocrației sau nobilimii, ci și al apartenenței la vechii romani. Deosebit de semnificativ în această privință este numele gentil de Flavius. După Constantin cel Mare, acesta este atașat, după cum se știe, nu numai numelor împăraților, ci și la numele multor persoane pe poziții mult inferioare și chiar la numele unor străini, pentru a exprima o anumită noblețe.

Adoptarea numelor grecești și mai ales romane de către traci a dus la integrarea lor în societatea romană. Tracii nu au dispărut brusc, așa cum pare uneori în izvoare și informații istorice, ei au rămas pe pământurile lor, dar și-au schimbat numele, adoptând o parte din obiceiurile și cultura romanilor. La rândul lor, romanii au adoptat unele dintre obiceiurile și zeii traci și le-au acceptat în panteonul lor, dându-le nume romane. În acest fel, moștenirea culturală și spirituală milenară a tracilor a fost păstrată și transmisă peste veacuri.