Etapele dezvoltării

PRIMA ETAPĂ - PREISTORIA ȘI ZONA DE AGREMENT

Implementarea în această etapă prevede construirea următoarelor zone și obiective: 
  • Parcare;
  • Intrare / cetate „Baba Vida”;
  • Așezare antică (locuințe neolitice și calcolitice);
  • Epoca tracică;
  • Epoca „Protobulgarilor”;
  • Epoca ”Slavilor”;
  • Cafenea;
  • Colțul copiilor;
  • Zona de jocuri interactive;
  • Lacul. 

În timpul vizitei, turiștii vor intra pe intrarea principală a parcului, unde toți vor avea posibilitatea de a participa la tombole cu un fond de premiere variat (suveniruri, materiale promoționale și/sau atracții gratuite).

După intrare, aceștia vor face un tur istoric al antichității, pe jos sau cu trenul atracție turistică. Vor putea explora în detaliu zonele din această etapă, se pot plimba și se pot relaxa lângă lac, pot participa la diverse atracții interactive și jocuri distractive, precum și să se fortifice, să-şi refacă forţele cu mâncare și băuturi într-una din cele două cafenele.

În prima etapă, furnizarea de alimente și băuturi pe teritoriul complexului se va realiza în principal la cafeneaua din zona de agrement și în pavilionul specializat (food court) din zona "Traki". Vor fi oferite sandvișuri reci și calde, înghețată, nuci, ciocolată și produse de cofetărie, bere, băuturi răcoritoare, băuturi tonice.

În prima etapă, toți vizitatoii vor primi un card de acces la clubul „Golden Card”, care le va oferi condiții promoționale la vizitele ulterioare. Cardul va fi nominal și îi va permite numai deţinătorului lui utilizarea pachetelor promoționale. Scopul acestui demers este de a stimula revenirea acestor invitați la Parcul Istoric în etapele următoare ale construcției sale, când prețurile pentru vizite vor fi altele, mai mari. Titularul cardului respectiv își va rezerva dreptul de a utiliza pentru intrare condițiile de preț din perioada vizitei inițiale.