Unii războinici nici nu purtau cămașă, ci doar pantaloni. Lăncile lor erau mici și menite aruncării, fiecare luptător având câte două. Scuturile erau solide, dar incomode de purtat. Slavii foloseau, de asemenea, arcuri de lemn și săgeți mânjite cu otravă puternică.

Locul lor preferat pentru ambuscade și atacuri erau râurile și mlaștinile, folosind oportunitățile excelente oferite de teren pentru camuflare și capcană. Știau să se ascundă bine în bălți, întinși pe spate și răsuflând printr-o bucată de stuf gol.

În timpul numerosaselor lor bătălii împotriva Bizanțului, slavii au marcat o creștere a artelor și abilităților lor militare. Pe lângă vitejia personală și trucurile militare, au început să dezvolte toate acele meșteșuguri care au dus la dezvoltarea armelor și a tehnologiei de asediu. Acest lucru a condus la o creștere a exploatării lemnului, a prelucrării metalelor, a pielăriei și a lucrării pietrei.

Săpăturile arheologice au scos la iveală o mare varietate de săgeți: romboidale, cu un vârf subulat, în formă de frunză, în formă de piramidă triunghiulară sau patrulateră, etc. S-a îmbunătățit, de asemenea, și restul armamentului. La sfârșitul secolului al VI-lea, slavii trăiau liber în teritoriile bizantine și îi concurau cu armamentul lor. Sub zidurile Tesalonicului, triburile slave au folosit o varietate de echipamente de luptă, inclusiv turnuri de luptă, spărgătoare de zid, aruncătoare de pietre și alte mașini de război, ceea ce constituie o mărturie elocventă a progresului artei lor militare.