În veacul al VII-lea, Moesia a ocupat o poziție strategică extrem de importantă în lupta dintre slavi și Bizanț. Era de fapt puntea care lega slavii de la sud de Munții Stara Planina cu triburile lor de la nord de Dunăre.

Invaziile triburilor slave de-a lungul Munților Stara Planina îi provocau o îngrijorare serioasă Bizanțului. Imperiul a depus mari eforturi pentru a-și consolida și restabili autoritatea. Moesia era cea mai vulnerabilă din partea de est ‒ Marea Neagră și Dobrogea. De aceea, bizantinii au ridicat multe cetăți și au încercat să facă din Dobrogea o bază de atac asupra teritoriilor slave. Posibilitatea trupelor bizantine de a se deplasa pe mare cu ușurință către teritoriile slave i-au pus pe slavi în dezavantaj.

Restaurarea dominației bizantine asupra părții de nord-vest a Peninsulei Balcanice amenința serios triburile slave atât în Moesia, cât și în teritoriile din nordul Dunării. Bizanțul, care domina și partea centrală a Peninsulei Balcanice, amenința triburile slave din Moesia din sud, pe toată întinderea Munților Stara Planina, până în Timoc. Prin urmare, pentru a lupta împotriva imperiului, era necesară organizarea tuturor triburile slave, nesupuse Imperiului Bizantin, dintre Dunăre și zona Munților Stara Planina, precum și a triburilor de la nord de râu.

Informațiile despre crearea unei uniuni tribale în regiunea Dunării sunt conținute în relatările cronicarilor Theophanes și Nicephorus (IX c). Datorită surselor limitate, s-a ajuns la diverse reprezentări privitoare la mărimea și locația acestei uniuni tribale slave.

Theophanes menționează șapte triburi slave nordice, iar Nicephorus vorbește la modul general despre triburile slave, fără a preciza numărul acestora.

Cele șapte triburi slave nu se aflau sub stăpânirea Bizanțului și nu se găseau pe teritoriul ocupat de acesta în partea de nord-est a Peninsulei Balcanice. Uniunea tribală a celor șapte triburi slave este în general situată în Moesia. Cu toate acestea, sursele afirmă în mod explicit că vecinii săi de la sud erau bizantinii, iar la vest și nord-vest ‒ avarii. Prin urmare, mulți cercetători cred că este vorba despre o uniune tribală slavă în regiunea Dunării, care se întindea pe ambele maluri ale Dunării, de la Munții Stara Planina până la Carpați. Este posibil ca în rândul acestor șapte triburi să fie incluse și unele dintre triburile din Timoc, Moravia, Branicevo și Abodriți, care nu sunt menționate cu numele de cronicari.

Uniunea tribală din zona Dunării reprezenta o alianță de șapte triburi slave din Moesia și Dacia, create pentru a lupta împotriva Bizanțului și a avarilor. Aceeași cultură casnică a populației slave pe ambele maluri ale Dunării, în secolul al VII-lea, a determinat și sfera sa teritorială ‒ de la Carpați până în zona munților Stara Planina. Cauza principală care unifica triburile era respingerea pericolului extern, motiv pentru care legăturile politice au primat în procesul de unificare.

În cadrul aceste uniuni, fiecare seminție slavă își păstra, într-o mare măsură, independența, era guvernată de propria sa căpetenie, iar teritoriul ocupat de aceasta forma un regat separat, cunoscut sub numele de Sclavinia.