Mineritul și prelucrarea metalelor în neolitic reprezintă activități tehnologice înalte. În ele erau angajate multe persoane cu specializarea și abilitățile corespunzătoare.

Una dintre cele mai mari două mine preistorice din Balcani, „Ai-Bunar” (Mechi kladenets) era situată în apropiere de Stara Zagora. Se presupune că numărul celor angajați în sfera metalurgiei și a mineritului se ridica anual la 3000 de persoane.

Acest număr mare de lucrători a impus introducerea unei structuri sociale ierarhice strict organizată. Ordinea în comunitate era menținută de marele preot-conducător al tribului. Acesta îndeplinea ambele funcții ‒ administrativă și spirituală ‒ realiza legătura cu zeii, ceea ce îi confirma autoritatea și îl ajuta să-și guverneze supușii.

Cei mai pricepuți lucrători din industria minieră erau cei care montau dispozitivele de fixare din lemn în mină, deoarece de ei depindea supraviețuirea restului forței de muncă.

Majoritatea participanților în activitatea metalurgică erau tâmplari și tăietori de lemn. Aceștia asigurau materialul de lemn și cărbunele necesare pentru încălzirea cuptoarelor de topire a cuprului.  Construcția cuptoarelor metalice pentru topirea cuprului a necesitat abilități foarte bune, ceea ce a dus la o specializare a celor angajați în acest domeniu.

  

Cuptoarele erau realizate din pietre și erau tencuite cu minereu ignifug. Pe lângă cupru pur, în ele erau topite și multe minereuri amestecate cu cupru. Înainte de a fi introduse în cuptor, bucățile mari erau sparte cu ciocane de piatră, apoi, cu ajutorul unor mori de piatră manuale, erau măcinate mărunt și puse în cuptor. Deoarece prelucrarea metalurgică a cuprului se realiza după topirea lui la 1084 grade, pentru a se obține o temperatură mai ridicată, stratul de minereu era alternat cu un strat de cărbuni. După topire, minereul se colecta pe fund și zgura era evacuată printr-o gaură.

Primele obiecte de lucru produse în timpul enoliticului imitau perfect prototipurile lor de piatră din neoliticul târziu. Ulterior, a înflorit producția de articole mai rafinate și diferite. Înițial produsele erau forjate, iar apoi turnate sub matrițe de pământ.

În procesul de turnare era necesară o precizie extremă pentru a elimina efectele secundare provenite din utilizarea matriței. Matrițele erau deschise și închise. Matrițele închise erau formate cel mai des din două părți și erau confecționate din lut. În fiecare jumătate a matriței era sculptată forma unei laturi a obiectului.

Uneltele fabricate din cupru în eneoliticul târziu nu erau destinate utilizării de masă în activitatea de zi cu zi. Erau un simbol al prestigiului și al unui statut social înalt. Despre aceasta dau mărturie mormintele bogate în metale din necropolele neolitice târzii ‒ Varna, Durankulak, Devnya și altele. Pe lângă cupru, oamenii au început să prelucreze și aurul. Un exemplu tipic în acest sens sunt descoperirile din necropola calcolitică de la Varna. Aurul era de obicei asociat cu zeii și credința în Dumnezeul-Soare. De aceea și obiectele realizate din el erau predominant ritualice.

Produsele obținute din prelucrarea minereului de cupru erau sub controlul unei autorități centralizate, care dispunea de comercializarea și utilizarea ustensilelor din cupru și aur. Dezvoltarea metalurgiei în perioada eneolitică a dus la detașarea și formarea nu numai a primelor mari centre de producție, ci și a habitatelor. Atunci s-au creat primele uniuni tribale mari, care și-au impus autoritatea asupra unor teritorii întinse și au devenit astfel purtătoare ale unei statalități particulare și au contribuit la formarea claselor sociale.