Epoca nouă a pietrei (neolitic) este ultima perioadă a epocii de piatră (pe teritoriile bulgare între 6000 și 4000 î.Hr.). Aceasta urmează după Pleistocen și anii timpurii ai culturii mezolitice holocen. Începe cu descoperirea și răspândirea agriculturii și se încheie atunci când uneltele metalice înlocuiesc piatra și capătă o largă răspândire în epoca cuprului, bronzului sau epoca fierului, în funcție de zona geografică. Neoliticul nu este o perioadă cronologică stabilită exact, ci privește cele mai timpurii faze ale vieții sedentare și apariția activității agricole în diferitele societăți umane. De exemplu, în Orientul Mijlociu, oamenii încep să cultive pământul cu aproximativ 1000-1500 de ani înainte ca aceste abilități să se răspândească și să ajungă în așezările umane din Europa.

Epoca nouă a pietrei a fost asociată mai concret cu o serie de schimbări comportamentale și culturale specifice în rândul comunităților umane, inclusiv în cultivarea plantelor și în întrebuințarea animalelor domestice. Trecerea de la cules și vânătoare și de la stilul de viață nomad/semi-nomad, tipic pentru epoca paleolitică și mezolitică, la agricultură și la stilul de viață sedentar s-a numit revoluția neolitică. Din 10.000 până în 8.000 î.Hr. oamenii cultivau culturi simple, creșteau capre și oi. Din 7.000 î.Hr. Încep să fie crescute și alte animale ‒ vaci, porci ‒, este domesticit câinele, se instalează în așezări permanente pe piloni. Apare olăritul. Desăvârșirea acestor abilități nu este simultană, ele se dezvoltă la momente diferite în diferite părți ale lumii.