Printre idolii descoperiți, cele mai numeroase sunt figurinele de femei însărcinate. Figurinele de lut des întâlnite reprezintă un corp feminin schițat cu accent pe zona pelviană. Acestea sunt fie în poziție șezut sau semi-șezut sau poziție verticală. Idolii în poziție șezut reprezintă cel mai probabil o zeitate feminină ‒ Marea Zeiță Mamă, asociată conceptului de fertilitate, iar zeițele în poziție verticală reprezintă preotesele rugătoare, închinate cultelor străvechi. 

Figurinele de lut zoomorfe erau, de asemenea, larg răspândite. Apariția lor a fost asociată cu divinizarea animalelor ancestrale (totemuri) și cu cultul morților.

Figurinele în formă de taur reprezintă cealaltă divinitate supremă a panteonului preistoric ‒ strămoșul totemic. În conștiința oamenilor, aceasta a fost identificată cu Marea Zeiță-Mamă, care a dat naștere clanului și tribului. Taurul este un simbol al puterii fertilității, al începutului masculin. El îndeplinea, de asemenea, funcții de protecție și prevenție cu privire la membrii clanului. Pentru cultul taurului au fost construite și sanctuare.

Oamenii din neolitic se închinau soarelui, lunii și elementelor naturale de care depindeau recolta și hrana lor. La aceștia, ideea de fertilitate era ridicată la rang de cult și asociată cu fertilitatea feminină. Femeile deveneau, astfel, responsabile pentru abundența recoltelor, deoarece cunoșteau „misterul” creației. Legătura dintre oameni și zei era realizată de preoți. Pentru a îmblânzi zeii, aceste femei sfinte săvârșeau diverse ritualuri care priveu atât familii individuale, clanuri cât și întregul trib.

Credințele religioase dezvoltate în perioada eneolitică târzie au dus la apariția primelor clădiri de cult ‒ sanctuarele. Templele erau poziționate astfel încât să reprezinte o proiecție pământească a mitului spațiului divin ‒ cerul, în al cărui centru trăiau zeitățile principale. Locuința preoților, vicari ai zeităților așezării, se aflau, de asemenea în centru. Astfel s-a cristalizat un loc sacru, iluminat de ritualuri și rugăciuni, în care se realiza legătura cu ființele supraumane. Prin urmare, pe teritoriul din jurul sanctuarului nu se construia nimic. A locui acolo era permis doar zeilor și preoțiilor slujitori ai acestora.

Dezvoltarea cultelor și a ritualurilor înainte de neoliticul târziu a dus la apariția diverselor obiecte rituale, semne sacre ‒ care, ulterior, au devenit baza scrierii, simboluri de măsurare și înregistrare a timpului. Acestea erau: plăci de lut cu semne, modele miniaturale de locuințe, mese, scaune, vase. Aceste obiecte erau sacre și folosite în cadrul diferitelor ceremonii.

Viața spirituală a societății neolitice târzii a fost modelată și controlată de reprezentanții castei preoților. Aceasta organiza periodic și îndeplinea ritualurile de cult, care erau săvârșite, în principal, în templu. Preoții înfăptuiau legătura spirituală a oamenilor antici cu zeii lor, ceea ce constituia o condiție necesară pentru un statut social înalt. În felul acesta, de-a lungul timpului, anumiți preoți au căpătat o autoritate considerabilă și au devenit ulterior căpetenii tribale. Un exemplu grăitor de înmormântare a unui rege-preot poate fi găsit în necropola calcolitică de la Varna. Cel așezat acolo era purtătorul autorității religioase și laice a poporului său, așa cum demonstrează diferitele obiecte descoperite.

Figura de ceară a regelui-preot din necropola calcolitică de la Varna și simbolurile sale de putere și prestigiu pot fi văzute în Parcul Istoric. Diverse obiecte de cult și casnice au fost recreate în locuințele reconstruite în conformitate cu epoca neolitică, care vă vor ajuta să simțiți pe deplin spiritul epocii și să trăiți o aventură captivantă, devenind parte a celei mai vechi istorii a ținuturilor bulgărești.